Accueil du site > Culture > Sant Andria
 

Sant Andria

jeudi 1er décembre 2011, par Journal de la Corse

I zitelli d’oghje si ramentanu, à spessu, a notte di 31 d’uttobre cum’è a festa d’Halloween. Una festa, chì ghjunghje da luntanu luntanu (da i Celti) ma, pigliata da l’Americani è di u mondu mudernu, hè divintata, in puchissimi tempi, una festa suldarina. In Corsica, l’usu si perdenu. Dapoi qualchì tempi, a festa di a Sant’Andria, u 30 di nuvembre, si n’hè vultatara. Ramenta à a populazione, l’usi di nanzu è masimu a sparghjera trà l’omi...

Tuttu u mondu cunnosce a festa d’Halloween fata, in i tempi di tempi, per unurà i morti celti. Avemu vistu, oghje, ciò ch`hè divintata sta festa : cumerciu, intaressi suldarini nanzu di tuttu. Ghjè u nostru mondu mudernu, induva si perdenu i valori umani, chì sviluppa, pocu à pocu, un’altra manera di pinsà, d’esse è di campà. In parechji lochi, ùn curresponde più à ciò chè n’aspetta l’omu. In Corsica, per furtuna, è ancu s’elli spariscenu, certi usi stanu sempre, purtati da a tradizione urale, incù l’aiutu di parsone chì, ghjustamente, cercanu à mantene issi valori. Ci vole à sapè chì a Sant Andria hè festighjata in d’altri paesi di u Tarraniu cum’è a Sardegna (Gallura) o l’Italia. Ind’è noi, era dinò celebrata è s’hè persa incù u mudernisimu nanzu di vultà pocu à pocu à u principiu di l’anni 2000. Sarà, per u più, incù a sucietà muderna, chì a necessità

Origine

In i tempi, l’omu corsu campava in ritimu cù a natura. A San Martinu (l’ondeci di nuvembre) marcava a fine di e racolte. Tandu, a ghjente, appruntava a robba per i mesi i più duri. Passendu, ghjustamente, da u vaghjime à l’invernu. A tradizione di a Sant Andria piglia a so origine incù Andria, unu di i dodeci discipuli di Ghjesù. Da ellu, hè natu u sentimenti di sparghjera. È issa sparghjera si ritruvava à a fine di u mese di nuvembre per a Sant’Andria. Tandu, i zitelli andavanu mascharati, à pichjà ind’è a ghjente di u paese. Una parte di e racolte era sempre tinuta per i più povari. I zitelli cantavanu :

Aprite, aprite À Sant’Andria Chì vene da longa via T’hà i pedi cunghjelati È t’hà bisognu di riscaldassi D’uj bonu bichjeru di vinu

Tandu, a ghjente dumandava a pricantula. Quella pudia scambià un pocu secondu i paesi. Dopu à pricantula, a ghjente facia entre i zitelli ch’eranu carchi di robba : Frutti freschi è secchi, castagne, noce, fichi secchi, ma dinò (torna secondu i paesi) canistrelli, frappe, biscotti è vinu. Nanzu di sorte, i zitelli ringraziavanu a ghjente cù tanti auguri. Ma s’è qualchissia ùn apria micca a so porta, tandu si lampava maledizione. Si po vede, ind’è a tradizione di a Sant’Andria, un certu parangone cù Halloween (diciaremu ughjincu) incù i zitelli mascarati chì à pichjà, di notte ind’è a ghjente. Salvu chè issa festa era fatta per unurà i morti mentre chì a Sant’Andria era fatta ind’una logica di sparghjera. A tradizione di a Sant’Andria s’hè mantenuta sin’à a siconda guerra nanzu di perde si pocu à pocu quandu a ghjente anu avutu un’altra scelta di vita, lascendu i so paesi per andà circà furtuna in altrò. Sparghjera, oghje, ùn ci n’hè guasgi più, ognunu pensa à sè. L’usi sò passati. Tuttu u mondu hè fieru è ancu quelli chì sò ind’a miseria. Ghjè, in fattu, una lezziò chè ci danu, in nostri antichi, masimu ind’un paese induva (secondu à un’inchiesta di l’INSEE) una parsona nantu à cinque vince menu di 700 euri à u mese. Ci dà à riflette per quelli chì pensenu chè ci vole à campà incù a so epica...

F.P.

Répondre à cet article