Accueil du site > Culture > Natale : l’usi persi
 

Natale : l’usi persi

jeudi 22 décembre 2011, par Journal de la Corse

U mondu uccidentale hà sviluppatu, in pocu tempu, un modu di pinsà, di campà o ancu d’esse induva u solu aspettu suldarinu conta. Eccu, ciò ch’hè diventata a festa di Natale. D’una manera generale, questa magia si perde...Senza parlà di u fattu religiosu. In Corsica, l’usi di nanzu si sò persi. Oghje, ùn si tratta più chè di manghjà, di rigali, smintichendu e valore d’amicizia, di fratellenza è di sulidarità chì ci hè intornu à a festa di Natale. Eppuru, l’anzianu ci avianu lasciatu qualcosa di sputicu da trasmette.

Babbu Natale bellu carcu, rigali tamantu à u mondu, ghalligu bellu ardunatu di stelle, frisgie culurite, curone fiurite, ampulle luminose o buccie, ripastu ch’ùn finisce più, usi stranieri, eccu, ciò ch’hè diventata ind’è noi, a festa di Natale. I simbuli di u ceppu di Natale (o u capifocu), i rituali (e sette veghje), a veghja di Natale, a messa di mezanotte, si sò, pocu à pocu spenti.

Natale, celebrazione di rituali antichi

Anu lasciatu a piazza à d’altri usi chì, s’elli eranu u fruttu d’una tradizione anziana (di u nordu di l’Auropa) si sò sviluppati perdendu ancu stu caratteru sputicu. U babbu Natale hè ghjuntu per a prima volta in Corsica nanzu à a siconda guerra. Si po pinsà dinò chè i rigali è l’arburu di Natale, ardunatu sò ghjunti à li stessu mumentu. Babbu Natale ghjunghjaria da i paesi scandinavi inc’una tradizione chì saria d’origine celta. È li stessi per l’arburu, u ghjalligu, simbolu di vita è di fecundità (sempre ind’è a tradizione celta). In un ciculu lunare, u ghjalligu currispundia à u mese di dicembre. A tradizione di i rigali, t’hà a so radica, per ciò chì tocca à ella, in l’epifania celebrata u 6 di ghjennaghju ma purtata a notte di un 24 di dicembre. Ci hè, in fattu, una leia maiò incù u Cristianisimu. Di dicembre (u 21 o u 22), u sulstiziu d’invernu ghjornu u più cortu di l’annu) annunzia sin’à quellu d’estate (21 o 22 di ghjungnu) a ghjunta di u lume. I ghjorni crescenu è ghjera dinò u ritu sulare di parechje tradizione (i celti). Si po, dunque, pinsà, d’una manera logica, chè, per svilupassi, u Cristianisimu hà adupratu sti pratiche è usi. Dendu nascita à Ghjesù (chì annunzia u lume) u 25 dicembre. Ùn si tratta micca, quì, di lume "umanu" ma di lume "divinu". Seguitendu a corsa di u sole, passemu, cusì, da u bughju à u lume. Ci hè, quì una simbolica maiò è u Cristianisimlu s’hè arrimbatu annantu. In Corsica, paganisimu è religione viaghjanu inseme. Hè vera chì u Cristianisimu hè ghjuntu tardi ind’è noi lascendu sviluppassi credenze antiche.

L’ochju : trà paganisimu è religione

S’è u ghjalligu è l’arburu di a vita o di fecundità, in Corsica, t’avemu à l’albitru (incù li stessa simbolica). A notte di Natale stà, malgratu u tempu chì hè fughjitu, particulare. Ultima notte nanzu a rinascita di u sole, ghjè, secondu à a tradizione, l’ultimu mumentu induva s’affaccanu i morti. Trà magia, religione è misticisimu, hè quì ch’elle s’amparenu e pricantule induva paganisimu è religione sò bulicate. Sarà, forse, difficiule à capisce per quelli chì t’anu u ciarbellu troppu "quadratu" ma ci sò, certe volte, cose chì dipendenu d’una altra logica. Hè cusì dapoi i tempi di i tempi. A notte di Natale, s’amparanu parechje prighere per u sole, per chè l’animali avessenu sempre da manghjà, per i varmi, per i mali (malatie). Ma ci n’hè una particulare più mistica chè l’altre : L’ochju. Quandu qualchissia ùn si sente micca bè (pen’in capu, sorte cuntraria...) va à vede un(a) signadoru(a). A signadora lampa goccie d’oliu ind’un piattu (biancu) pienu d’acqua. Sè l’oliu si bulicheghja incù l’acqua, vale à dì chè a parsona t’hà l’ochju. Tandu, a signadora farà e so pricantule trè volte. Issa pricantula s’ampara a notte di Natale. D’altre signadore fanu u so rituale nantu à a parsona. tandu, per caccià l’ochju, boccapendulaghjenu. U rituale o e pricantule ponu scambià secondu u locu di Corsica. In certi paesi, si po amparà a pricantula tutta a settimana di Natale (sin’à Capu d’annu). L’ochju sarà forse, unu di l’usi tramandati da i nostri anziani, chì fermanu oghje. A simbolica di u Ceppu di Natale, a messa , u focu sò spariti. Ùn parlaremu micca di u ripastu induva u caprettu, a tripa piena, a robba purcina anu lasciatu piazza à a ghjallinaccia incù e marrone, l’ostrecci o u "foie gras". Senza parlà di u messaghju forte d’amore, d’amicizia, di fratellanza o di sulidarità ch’ellu ci porta, incù a so nascita, Ghjesù...

F.P

Répondre à cet article